Alimente pe care să le eviți dacă ai o alimentație pentru tensiune mare

Hipertensiunea este una dintre cele mai comune afecțiuni din întreaga lume care poate crește riscul de boli de inimă sau accident vascular cerebral. De aceea, oricine este diagnosticat cu această afecțiune trebuie să ia anumite măsuri și să întreprindă anumite schimbări în modul de viață (pe lângă tratamentul medicamentos recomandat de medic) pentru a menține tensiunea arterială la un nivel corespunzător.

Una dintre aceste schimbări este orientarea spre o alimentație pentru tensiune mare. Așadar, dacă vrei să afli mai multe despre acest subiect, continuă să citești! Vei afla mai multe despre câteva alimente pe care trebuie să le eviți dacă suferi de hipertensiune arterială.

 

Alimente sărate

Alimentele sărate nu ar trebui să se regăsească în alimentația pentru tensiune mare. Printre acestea se numără alimentele procesate și produsele de fast-food. Așadar, ar trebui să eviți burgerii, pizza, sandwichurile, produsele conservate, salamul, șunca și alte produse care conțin sare în exces. Până și unele sucuri naturale din legume conțin mai multă sare decât trebuie.

Alimentele bogate în zahăr

Alimentele bogate în zahăr pot contribui la greutatea în exces și pot crește tensiunea arterială. În plus, unele studii arată că fructoza poate crește nivelul de absorbție a sării și influența nivelul de insulină, care, în schimb, influențează și tensiunea arterială. Așadar, o alimentație pentru tensiune mare nu trebuie să includă tot felul de prăjituri, cereale îndulcite, unt de arahide, biscuiți, ciocolate și alte produse bogate în zahăr, precum băuturile carbogazoase și energizantele.

Carnea roșie

Carnea roșie, în special carnea roșie procesată, poate crește tensiunea arterială. Deși poți consuma cantități mici de carne roșie, se recomandă excluderea completă a acesteia în alimentația pentru tensiune mare. Așadar, ar trebui să consumi porții mai mici sau să excluzi complet carnea de porc, de vițel, de capră și de vită.

Alcoolul

Alcoolul influențează negativ tensiunea arterială. Dacă este consumat în exces, alcoolul poate crește și riscul de alte boli cardiovasculare. Pe lângă asta, alcoolul poate contribui indirect la creșterea în greutate.

Cafeaua și produsele bogate în cofeină

Cafeaua contribuie la creșterea tensiunii arteriale, însă nu este necesar să excluzi complet cafeaua din dieta ta. Ai putea consuma, de exemplu, o singură cafea pe zi sau în funcție de recomandarea medicului. În schimb, se recomandă evitarea completă a altor produse care conțin cofeină – băuturile energizante, de exemplu, care conțin un buchet întreg de ingrediente care trebuie evitate într-o alimentație pentru tensiune mare, nu doar cofeină. Nu uita că și ceaiul conține cofeină!

Grăsimile saturate

Grăsimile saturate trebuie evitate de oricine, nu doar de persoanele care suferă de hipertensiune arterială! Așadar, ar trebui să eviți biscuiții, prăjiturile, carnea procesată, untul, uleiul de palmier, cașcavalurile, smântâna și alte produse bogate în grăsimi saturate.

 

Știai că dieta VLCD este una dintre cele mai eficiente metode de a controla hipertensiunea alături de adoptarea unui mod activ de viață? Dieta VLCD este disponibilă și în România datorită dietei de slăbit Nupo care combină diverse principii de pierdere în greutate și de menținere a unui stil de viață sănătos pentru a oferi celor interesați o alimentație pentru tensiune mare cu un aport mare de nutrienți și un conținut mic de calorii și grăsimi saturate!

Înapoi sus